Fotbalul taxeaza drastic erorile. Este un cliseu, o axioma, insa, din pacate sau din fericire, eu zic din pacate, este cat se poate de adevarat. Este, de fapt, sportul care taxeaza cel mai drastic erorile. Unii spun ca fix din acest motiv este frumos. Altii spun ca, dimpotriva, fix din acest motiv toate celelalte sporturi par mai spectaculoase decat fotbalul.

Sa va dau ca exemplu o discutie avuta de mine cu o amica. Ea este psiholog si este pasionata de tenis. Ma rog, se uita in masura timpului liber disponibil. Stie si fotbal, nu este afoana, as tinde sa spun ca stie chiar si ce este acela offside. Glumesc, chiar stie.

Ea mi-a facut o comparatie la inceput simpatica, pe care eu am procesat-o mai greu. Acum, comparatia asta mi se pare fundamentala.

Eu eram nedumerit de ce la tenis vedem atatea reveniri. Cum de un jucator sau o jucatoare, dupa ce a pierdut 1-6 primul set, revine si castiga setul 2. Care este, de fapt, diferenta de valoare dintre 2 jucatori? Cea din primul set sau cea din al doilea? Pe langa explicatiile, multe si destul de tehnice, ea mi-a spus ca-s prea obisnuit cu fotbalul si ca ma raportez la el. Dar daca tot o fac atat de des, a zis sa-mi faca o comparatie importanta intre fotbal si tenis.

Farmecul tenisului este ca admite greseli. Poti gresi un serviciu, poti sa ai un game mizerabil, poti avea un set mizerabil. Sportul in sine, regulamentul, iti permit asta. Uneori, jucatorii simt ca nu e setul lor si isi dozeaza energia. Da, e deja 4-0 pentru adversar, nu are rost sa fortez, e greu sa revin de la scorul asta. Cum ar fi ca la fotbal sa nu conteze efectiv cate goluri incasezi intr-o repriza, ci sa conteze pur si simplu a cui e repriza? Vi s-ar parea ciudat, nu?

La fotbal exista meciuri cu o singura ocazie, ocazie venita dintr-o eroare grava, fie a unui fundas, fie a portarului, fie chiar a unui jucator ofensiv (o minge pierduta aiurea, o pasa neglijenta, un dribling nereusit). Acel jucator va fi taxat de coechipieri, de echipa tehnica, de suporteri. La tenis, insa, jucatorul isi permite sa greseasca. Jocul in sine nu scoate in evidenta greselile, ci lucrurile bune. Jucatorul se concentreaza altfel atunci cand simte acest lucru. Fotbalul pare a fi un profesor din ala dur care nu apreciaza cat invata elevul, ci care abia asteapta sa prinda un elev care nu si-a facut tema ori care n-a invatat.

Si pentru ca tot vorbim de sanctionarea greselilor, am pus pe pagina de Facebook a acestui blog o comparatie care s-a dovedit interesanta. V-o supun atentiei si aici, apoi v-o explic:

Dupa o zi de discutii, am putut sa trag si cateva concluzii (va rog sa recititi si paragrafele anterioare, contextualizarea problemei). Aici voi spune doar 3 dintre ele:

1. Mentalitatea sud-americana e diferita de cea europeana. Sud-americanii nu ar aprecia din principiu o competitie unde sa nu se califice toate echipele de pe locul 2. De altfel, zic unii, fix asta este problema multor nationale sud-americane: ei joaca doar preliminarii pentru mondiale, nu si pentru competitia lor regionala, asa cum se joaca nu doar in Europa, ci si in Asia sau Africa. Ei sunt obisnuiti sa fie vazuti la turnee finale, ideea de preliminarii fiind una care nu le surade. Nu pare a fi pentru ei. De altfel, se spune despre echipele sud-americane ca-s total schimbate la Mondial de cum arata ele in preliminarii (imprevizibile atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ).
2. Diferenta dintre o competitie oficiala din calendarul FIFA si o competitie fara sponsori, neinteresanta pentru televiziuni, care trebuie doar bifata. Intr-o parte avem staruri, pe care trebuie sa le vedem la lucru in cat mai multe meciuri, in partea cealalta trebuie doar vazute la lucru viitoarele staruri. Nu pune nimeni pret pe trofeu in sine. Este un turneu de proba, o perioada de proba cu caracter mai oficial. De altfel, multe echipe mari nici nu tin atat de mult jucatorii in probe. Probele in sine trebuie sa fie foarte dificile, foarte dure, caci asa e in multe locuri. Sunt, in acest sens, multe universitati de top unde admiterea este mai dura decat orice examen ulterior (inclusiv cel de licenta).
3. Sistemul de calificare de la Euro 2019 U21 este emblematic pentru intreaga filosofie a fotbalului: nu se premiaza neaparat cei mai buni, ci intai si intai se penalizeaza cei care, din diverse motive, se concentreaza mai putin. In fond, fotbalul este singurul sport, si chiar e singurul, unde un scor de 0-0 nu doar ca este posibil, ci este si premiat (cu cate 1 punct).

Despre acest scor de 0-0, insa, voi scrie un articol distinct candva. Fiolosofia din spatele acestui scor, modul in care multi se raporteaza la el si, exact cum subliniam mai sus, unicitatatea acestui scor in peisajul tuturor sporturilor, il fac un scor despre care se poate vorbi la infinit. Un scor fascinant ca subiect de discutie, chiar daca un scor pe care cu totii il uram. Ma rog, poate cu exceptia unora precum Mourinho.

Fotbalul taxeaza drastic erorile. Le scoate in evidenta. Si o face mai mult decat oricare alt sport. Poate doar boxul, cu al sau KO, sa fie mai drastic. Desi, atunci cand a introdus regula Golului de Aur, fotbalul se apropiase mult de box. Ma rog, regula e din hockey importata, daca are asta vreo relevanta.