post

Nationalismul lui Hagi

Despre nationalismul lui Hagi simt nevoia sa scriu pentru ca mi se pare relevant, important. Singura problema pe care mi-am pus-o a fost PE CE BLOG sa scriu despre acest subiect. Am ales blogul acesta, desi blogul politic era o alegere la fel de corecta.

Nationalismul lui Hagi este sintetizat de aceste declaratii. Le gasiti in toata presa, recomand articolul din GSP. Pe scurt de tot, Hagi vrea o echipa nationala formata din jucatori care sa vina CU SUFLETUL. O echipa din sufletisti, nu o echipa de mercenari.

Declaratia asta este interesanta, dar de la ea deriva cateva probleme importante. Cateva intrebari, ca sa zic asa.

Prima dintre ele este cum ar putea fi un jucator pe de-o parte mercenar la club si pe de alta parte sufletist? S-au dus vremurile in care aveam un Lacatus care se identifica cu Steaua ori un Cornel Dinu care se identifica cu Dinamo. Simplu fapt ca schimbi echipa de club dupa bunul plac si ca poti semna deopotriva cu FCSB, cu Dinamo, cu CSU Craiova, cu FCU Craiova ori cu Rapid mi se pare problematic. Eu cred ca-i foarte greu sa fii mercenar la echipa de club si sufletist la nationala. Dupa ce ti-ai vandut sufletul o data nu mai poti fi pur. Deloc.

Evident ca si-n strainatate avem exemple de jucatori care pleaca dintr-o parte intr-alta. Figo e cel mai bun exemplu. Insa nationalele puternice se bazeaza pe jucatori fideli. Sergio Ramos a fost fidel clubului Real Madrid, la fel cum Xavi a fost fidel Barcelonei. Nu-i puteam vedeam in tricoul marilor rivali. De altfel, Spania fix d-asta a fost atat de buna ani de zile, pentru ca acel schelet, fie catalan, fie madrilean, era format din jucatori fideli. Nu din mercenari care-si schimbau echipa constant.

A doua problema este legata de jucatorii cu dubla ori tripla cetatenie. Vedeam zilele trecute povestea unui portar din Suedia: mama romanca, tata iranian, dar copilul a crescut in Suedia. Poate juca la 3 nationale. Dupa ce criteriu ar trebui sa-si aleaga nationala? Dupa cum simte? Nu cumva am pierde enorm daca am sta cu mainile-n san si am astepta sa vina jucatorii la noi? Sau ar trebui pur si simplu sa le trimitem scrisori de convocare si apoi, fara sa vorbim cu ei, sa asteptam sa vina jucatorul la lot? Ar fi absurd.

Noi, Romania, putem fi atractivi pentru jucatori din Italia, Spania, Franta sau Anglia prin faptul ca la nationalele acelea e concurenta foarte mare. Nu ma astept sa fie vreun geniu, vreun Messi, care sa aiba loc la ORICE nationala, dar sa zicem ca un jucator care ar putea juca la nationala Romaniei de la 20 de ani ar trebui sa astepte 4-5 ani pana sa primeasca vreo convocare de la Spania ori Anglia. Avem acest atu. Sa-l irosim in numele unui principiu?

Oare Germania, Spania, Franta ori Anglia actioneaza la fel? Oare ei nu se roaga de jucatori? Sa nu mai vorbesc de Canada, Austria, Suedia ori Irlanda. Mai ales ca nu vorbim neaparat despre niste oameni maturi, ci vorbim despre pustani, unii de 20-21, altii chiar de 14-15-16 ani. Oare ar trebui sa dam cu pietre intr-un copil de 15 ani care face o nerozie? Oare la 15 ani eram cu totii maturi si luam cea mai rationala decizie?

A treia problema este legata de atitudinea de la echipa nationala. De unii jucatori te rogi sau nu sa vina, dar cand vin se comporta exemplar. Profesionist. Sunt atatea exemple de „mercenari” care sunt, de fapt, jucatori profesionisti. Care isi stiu meseria si si-o respecta. Nu mai bine insistam sa avem un jucator de genul in dauna unui nationalist pe care uneori trebuie sa-l pazim ca sa nu mearga la shaormerie ori in cine stie ce bar?

A patra problema este legata de mentalitate. Acum vreo 10 ani ne gandeam la viitor si spuneam ca peste ceva ani vom putea avea o nationala formata exclusiv din jucatori nascuti in afara tarii. Exclusivi sau majoritari. Ideea e ca acesti jucatori au crescut in alt mediu, au alta mentalitate, vad altfel viata. Poate n-or fi ei cei mai talentati, dar au un alt respect fata de meseria lor. Daca noi plecam de la premisa ca nu trebuie sa ne rugam de ei, s-ar putea sa pierdem esentialul. Vrem sa schimbam mentalitatea? Apai ei sunt solutia. Nu cumva pentru asta ar trebui sa ne luptam? Apai cum sa ne luptam? Cu jucatori formati in mediul toxic de la noi?

A cincea problema este intrebarea cheie, la care nu vreau sa raspund: noi avem nevoie mai multa de ei decat ei au nevoie de noi? Recititi paragraful anterior pentru a incerca sa raspundeti.

Dar mai am doua probleme, pe scurt de tot, pe care doar le enunt. A sasea este tot o intrebare: cine este vinovat atunci cand un jucator raspunde la 1-2 convocari apoi se declara SCARBIT de atmosfera de la una dintre nationale? Nu cumva problema e si acolo? Cum ne alegem selectionerii acestor nationale? Sunt ei antrenori cu rezultate? Mie mi se pare ca-s niste experimente la TOATE nationalele. La u21 a revenit Sandoi, cel care a stat vreo 10 ani, daca nu 12, fara sa se califice deloc. Si care, in ciuda acestui lucru, si-a pastrat imaginea de antrenor bun. Competent. Fara sa inteleg de ce.

Nu pot sa inchei fara sa vorbesc despre suporteri. Hagi a vorbit fix ca un suporter. Un suporter fix asta-si doreste. Mai ales un ultras, un membru de galerie. A vorbi ca un ultras nu e neaparat un lucru de dorit, chiar daca nu as putea niciodata afirma ca ultrasii nu au niciodata dreptate. Trebuie echilibru, asta-i cert. Intrebarea mea este alta: oare Hagi vorbeste ca un ultras pentru ca asa gandeste sau este si un pic de populism aici?

Evident ca Hagi si-a castigat dreptul de a spune ce gandeste, chiar si atunci cand greseste. Nu il acuz de ceva. Intreb doar de unde provine nationalismul lui Hagi. Va astept si pe voi sa-mi spuneti daca este corect sau nu. Eu nu va zic efectiv parerea mea, eu v-am zis doar, defalcat, cum ar trebui gandit. E o chestiune de alegere, niciuna dintre alegeri nefiind corecta sau gresita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *