Tenisul este sportul exceptiilor, un sport unde criteriile sportive se imbina armonios cu cele comerciale. Rezultatul este unul cunoscut de zeci de ani, nimeni nu se mira cand un jucator important primeste un wild card.

Wild card primesc jucatorii in general in 2 situatii importante:

1. Cand acestia vin dupa o pauza mai lunga. Aici este deseori cazul femeilor care revin in circuit dupa ce au nascut. Ele scad mult in clasament, asa ca aceste „carti salbatice” le ajuta sa revina mai repede.
2. A doua situatie este atunci cand vorbim despre un jucator al gazdelor, publicul vrand sa vada un autohton la lucru.

Multa lume s-a intrebat de ce acest principiu, acest wild card, nu poate fi aplicat si la fotbal. Ma rog, poate si la handbal, baschet ori alte sporturi. Pe mine fotbalul ma arde, ca la el ma uit, pe el il privesc cu atentie.

Din punctul meu de vedere, jumatate din principiul wild card se aplica si in fotbal, insa se aplica din oficiu. De pilda, tara gazda a oricarui campionat mondial ori european de fotbal este calificata din oficiu si, in plus, beneficiaza si de statutul de cap de serie. Primeste adversari tari, dar nu foarte-foarte tari. Este un favor care a facut ca APROAPE toate gazdele mondialului sa treaca in optimi.

Romania si Azerbaidjan au fost SINGURELE tari care au gazduit meciuri la EURO ce nu au si jucat la acel turneu final (EURO 2020 desfasurat in 2021, stiti povestea).

In competitiile intercluburi ideea de wild card este absurda. Milan a lipsit de la multe editii de UCL, Barca la fel (si poate va lipsi la anul), sa nu mai zic de stelele Estului, Steaua Rosie si Steaua Bucuresti (nu intru in disputa Steaua vs FCSB).

Daca ne gandim la aspectele comerciale, oricat de misto a sunat Leicester campioana Angliei, absenta lui United, a lui Chelsea ori a lui Liverpool din UCL s-a simtit din punct de vedere financiar.

Pentru cine nu a inteles, SuperLiga Europei fix de asta urma sa aiba loc: sa vedem aceleasi meciuri an de an. Nu vrem sa vedem Leicester – Real in UCL ori Barcelona – Atalanta, ci vrem United – Bayern (care ne aduce aminte de finala din 99), Real – Chelsea, Barcelona – Inter ori Milan – Liverpool.

Tenisul este sportul exceptiilor, al invitatiilor peste rand, al negocierilor. Fotbalul este, din acest punct de vedere, mai meritoriu. Mai socialist, ca sa vorbim politic.

Ce nu inteleg eu, la modul serios, este cum de oamenii nu sesizeaza chestiile astea, cum de nu le constientizeaza. Vedeam zilele acestea postarile pe Facebook vizavi de exceptia facuta de organizatorii Australian Open pentru Djokovic. Nu intru acum in detaliile scandalului, acela este un scandal POLITIC si nu sportiv, deci voi scrie despre el pe blogul politic. Insa nu pot sa nu semnalez ipocrizia ori prostia multora: tenisul este sportul exceptiilor, un sport unde poti intra deopotriva pe usa din fata ori pe cea din spate, drept urmare exceptia facuta lui Djokovic era ceva natural. Unii doreau sa se faca exceptie la orice, dar nu si la vaccinare.

Iar altii abia acum au constientizat faptul ca tenisul este sportul exceptiilor. Ei se uitau la niste mari meciuri de tenis, intelegeau sportul, poate l-au si practicat, insa parca erau orbi la politica sportului, la modalitatea de punctare si la calificarile la un turneu sau altul. Acestia sunt fix precum cei care se uita la un film ratand mesajul: se uita la unghiurile de filmare, la interpretari, la tremuratul camerei ori la cat de potrivita este muzica in context, insa parca sunt orbi la mesajul (manipulator sau nu al) filmului.

Serios: tenisul este sportul exceptiilor si este natural, firesc, sa fie asa. Face parte din ADN-ul acestui sport. Cine nu constientizeaza asta nu intelege, de fapt, pe ce lume traieste. Evident, sunt extrem de multi care nu inteleg lumea in care traiesc, fara ca asta sa insemne neaparat ca ei sunt prosti ori inculti.