Ar trebui Iran sa participe la Campionatul Mondial de fotbal din 2026? Iata o intrebare la care n-am un raspuns clar, cert, dar la care voi dori sa raspund indirect. Voi oferi cateva perspective, concluziile urmand a le trage singuri.
Pana atunci, o mica contextualizare: Yougoslavia a fost exclusa la inceputul anilor 90 din toate competitiile (in 1992, un pic inainte de Euro 92), in locul ei a mers Danemarca (cu fratii Laudrup in prim-plan), care a castigat acel turneu final; mai recent, Rusia a fost exclusa din toate competitiile fotbalistice (si nu numai, insa aici vorbim despre fotbal) incepand cu 2022, atunci cand a inceput Razboiul din Ucraina (cand Rusia A INVADAT, A OCUPAT ARMAT, teritoriul tarii vecine).
In sens contrar, atunci cand Israelul a inceput bombardamentele din Gaza, multa lume a cerut excluderea Israelului din competitiile fotbalistice (pe modelul Rusiei), insa decizia nu a fost luata.
Acum a inceput razboiul dintre SUA si Israel pe de-o parte impotriva Iranului de cealalta parte. Problema in acest caz este mult mai spinoasa, caci Iranul este calificat la Campionatul mondial de fotbal din 2026, campionat care se va desfasura SI in SUA. Iranul ar urma, daca va participa, sa joace toate meciurile din grupa in SUA (este in grupa alaturi de Belgia, Egipt si Noua Zeelanda).
FIFA momentan nu zice nimic, tace, probabil spera ca razboiul din Iran si din zona sa se termine inainte de mondiale. Ceea ce sper si eu, insa speranta e una, realitatea de pe teren e alta.
Acum se pun 3 intrebari, toate delicate. Voi da ulterior si cateva exemple ipotetice, poate veti intelege mai bine situatia:
- Ar trebui exclusa SUA, ca stat agresor, de la Campionatul Mondial de fotbal din 2026? Daca da, cum faci asta, caci SUA este TARA GAZDA! Lasi campionatul doar cu 2 gazde?
- Ar putea FIFA sa intervina si sa mute locul de desfasurare al grupei Iranului intr-o alta tara? La tragerile la sorti din preliminariile europene, Kosovo nu are voie sa pice in grupa cu Serbia. Tragerea la sorti este influentata de acest aspect. Nu ar putea sa fie la fel si la mondiale?
- In cazul in care Iranul va decide sa nu mearga la mondial, cine ar trebui sa-i ia locul? Si pe baza a ce? Cel mai mare coeficient? Un eventual baraj?
Ca sa intelegeti problema pe care o ridica prima intrebare, va dau 2 exemple: Campionatul mondial de fotbal din 2018 a fost organizat de Rusia, in timp ce Europeanul din 2012 a fost organizat de Polonia si Ucraina. Hai sa ne imaginam 2 lucruri: ca invazia ruseasca din Ucraina ar fi inceput in 2018, inainte de mondial, ori ca aceeasi invazie ar fi inceput in 2012, inainte de european.
Luam primul caz: invazia incepe in 2018. Ce facem? Excludem Rusia? Daca Ucraina ar fi fost calificata (stiu ca nu a participat la acel mondial, dar sa presupunem c-ar fi fost calificata), ce s-ar fi intamplat daca aceasta tara ar fi refuzat participarea? „Nu vrem sa mergem in statul agresor”. Fix asta este situatia Iranului de acum.
Hai sa mergem si mai mult in timp, mai dam ceasul inapoi 6 ani. La europeanul de fotbal din 2012, gazdele au fost, dupa cum deja v-am zis, Polonia si Ucraina. Rusia a participat la acel european, insa nu a reusit sa treaca de grupe. Va ziceam insa ca suntem intr-o situatie ipotetica. Sa zicem ca Rusia ar fi inceput agresiunea impotriva Ucrainei in martie ori aprilie 2012. Apoi ar fi fost nevoita sa mearga in Ucraina pentru a juca la europene. UEFA si FIFA n-ar fi fost prompte, n-ar fi exclus Rusia, asa ca acea echipa ar fi cerut … garantii de securitate sa mearga la Kiev. Ok, veti zice ca acel campionat nu s-ar fi putut desfasura intr-o tara agresata. Dar daca agresiunea ar fi fost incheiata, s-ar fi semnat pacea, armistitiul, Rusia tot n-ar fi putut sa mearga in Ucraina. Ar fi riscat, nu? Deci cum ar fi trebuit procedat.
Revin la intrebarea initiala: Ar trebui Iran sa participe la Campionatul Mondial de fotbal din 2026? Aici raspunsul trebuie sa vina din 3 parti. Sau, ca sa zic altfel, trebuie sa ne gandim din 5 perspective.
- Ce ar trebui sa faca tara gazda, SUA? Cum ar trebui SUA sa garanteze integritatea fizica a jucatorilor iranieni? Iranienii ar trebui sa vina insotiti de militari neutri, habar n-am, francezi, italieni? Declaratia lui Trump nu linisteste, ci dimpotriva.
- Ce ar trebui sa faca FIFA, ca entitate organizatoare? Cum ar putea FIFA sa oblige SUA la garantii suplimentare de securitate? Ar putea FIFA sa mute Iranul in Canada sau Mexic (grupa ei sa joace in aceste tari, facand schimb cu alta grupa)? Ar putea ameninta SUA cu excluderea daca nu permite Iranului sa participe? (Inteleg ca seful federatiei din Iran fix asta incearca, sa mute meciurile Iranului in Mexic)
- Iranul ar trebui sa accepte „umilinta” de a merge in cuibul dusmanului sau dimpotriva, ar trebui sa mearga, sa castige si sa se mandreasca cu faptul ca a castigat acasa la dusmanul de moarte?
- Ce ar trebui sa faca celelalte competitoare? Ok, o echipa care ar putea lua locul Iranului ar putea avea interesul ca aceasta sa nu participe. Nu am inteles foarte bine pe ce criteriu ar fi aleasa inlocuitoarea Iranului, insa asta e mai putin important. Dar oare trebuie sa fortezi participarea cu ORICE PRET la o competitie?
- Ce ar trebui sa faca suporterul de rand, din Romania, din Italia, din Spania (MAI ALES din Spania), din Australia ori din Anglia? Caci marea pedeapsa pe care ar putea-o primi SUA ar fi un boicot masiv din partea suporterilor „oaspeti”. Acel boicot s-ar traduce printr-o mare gaura economica. Intr-un campionat mondial se investeste masiv, speranta fiind ca tara gazda va recupera investitia din turism. Un boicot MASIV ar afecta economic SUA, mai ales ca imagine (meciuri cu stadioanele goale), caci mi-e greu sa cred ca suporterii americani vor reusi sa umple singuri stadioanele la TOATE meciurile. Vedeti un stadion plin la un meci tip Haiti – Scotia ori Qatar – Elvetia?
Nu detin raspunsul la intrebarea Ar trebui Iran sa participe la Campionatul Mondial de fotbal din 2026? Nu stiu cum ar fi mai bine. Nu sunt fan al Iranului, al regimului de acolo, nu mi-as dori sa traiesc intr-o asemenea tara, insa am dreptul sa spun ca Israelul si SUA sunt state agresoare in aceeasi masura in care este si Rusia. In plus, FIFA nu trebuie sa judece politic, drept urmare decizia ar trebui sa fie identica.
Ar trebui Iran sa participe la Campionatul Mondial de fotbal din 2026? Voi ce credeti? Voi ce v-ati dori daca ati fi locuitori ai Iranului? Dar daca ati fi locuitori ai SUA?