Greselile de arbitraj in epoca VAR sunt mai putine, dar in acelasi timp mai grave. Mult mai grave. Din acest motiv, atunci cand se greseste apar teoriile conspiratiei. In continuare va voi arata de ce se intampla asta si de ce nu exista inca un antidot in acest sens.
Sa vedem cum stateau lucrurile in trecut. Pai ele erau in felul urmator: aveam un asistent si un arbitru de centru. Mai era si un observator, care observator isi spunea parerea doar ulterior. Asadar, de gresit puteau gresi doar 2 oameni. Teoretic. Practic, eroarea o facea unul singur.
Daca era vorba despre offside ori depasirea liniei, de obicei era de vina asistentul. El avea, teoretic, cea mai buna vizibilitate. Arbitrul de centru putea trece peste el, dar rar de tot se intampla asta.
In rest, de vina era centralul: un penalty, un cartonas rosu, un avantaj nelasat intr-o situatie importanta, o prelungire nejustificata a partidei.
Toate erorile de pana la aparitia VAR puteau fi traduse prin sintagma: NU AM VAZUT sau AM VAZUT GRESIT. Existau diverse infractiuni (gen Mana lui Maradona) pe care arbitrii nu le vedeau, in timp ce altele erau vazute gresite (simularile care pacaleau centralul sa acorde penalty).
Cum stau lucrurile acum? Pai, in teorie, foarte bine pentru arbitrii de pe teren. De altfel, arbitrul lasa acum faza sa mearga, urmand ca ea sa fie oricum verificata la var. Ceea ce a redus foarte mult erorile de arbitraj.
A redus spre zero, de fapt, erorile de tipul „nu am vazut acea infractiune”. Acum arbitrul nu mai are scuza ca NU A VAZUT. Acum toate erorile sunt DE INTERPRETARE.
Si aici apar problemele. Care, de fapt, sunt in numar de 2:
- Este o problema „tehnica”, „procedurala”, care vine din dreptul penal: oare avea VAR-ul dreptul sa intervina intr-o atare situatie? Oare de ce VAR-ul nu a intervenit in situatia asta? Ca sa intelegeti mai bine, va voi da un exemplu clasic, din dreptul penal, exemplul traficantului de droguri. Un cetatean este prins ca avea cateva kilograme bune de droguri. Avocatul lui contesta legalitatea perchezitiei. Nu neaga ca al sau client avea la el acea cantitate, ci neaga legalitatea perchezitiei. Asemenea probleme, care acum 20 de ani nu existau, au devenit acum curente. Regula si nu exceptia.
- Este o problema de interpretare. O intrare poate fi considerata de rosu sau nu; mingea loveste mana, insa a fost sau nu intentie in lovire? La fel, in cazul offside-urilor se pune in discutie nu doar pozitia efectiva, ci si influenta jucatorului: X era in offside, dar a influentat el faza?
Problema, in ambele cazuri, este insa alta: numarul oamenilor implicati.
Ca sa vorbesc in termeni conspirationisti, daca pana acum 20 de ani (chiar 10, de fapt) era de ajuns sa platesti 1 om, un singur om, pentru a-ti rezolva treaba, acum trebuie sa platesti multi oameni. Ai 3 oameni in teren plus inca 3 in camera VAR. Cati dintre ei trebuie platiti?
Iar daca cei din camera VAR au nationalitate diferita de cei de pe teren, asa cum se intampla la mondiale, atunci lucrurile sunt cu atat mai „grave”. Ce motiv au 5 arbitri diferiti, de nationalitati diferite, sa cada de acord IN MOD GRESIT asupra unei faze? Nu-i asa ca au fost indemnati sa faca asta? Nu-i asa ca urmeaza un trend.
In plus, la o analiza post-factum, vedem cum anumite echipe au fost avantajate, la limita ce-i drept, pe tot parcursul turneului. La acest campionat mondial, Argentina si Anglia exceleaza.
Argentina a tot beneficiat de astfel de ajutoare. De fiecare data, decizia arbitrului „a fost acoperita de regulament”, a fost „la limita”, niciodata nu a fost ceva flagrant, ceva cu adevarat revoltator.
Si, totusi, fix acest furtisag minuscul si repetat deranjeaza. Deranjeaza pentru ca e in aceeasi directie. Deranjeaza ca e repetat. Deranjeaza ca e facut de oameni foarte diferiti, atat de arbitri experimentati, din tari dezvoltate fotbalistic, cat si de arbitri ajunsi la Cupa Mondiala doar pe baza criteriilor geografice. Cei dezavantajati se simt fix precum soferul amandat ca a depasit cu 15 km limita de viteza, desi pe langa el au trecut masini care aveau viteze evident mai mari.
Daca aceste furtisaguri repetate sunt coroborate cu tragerile la sorti, atunci lucrurile stau cu atat mai rau. O echipa evident avantajata de tragerea la sorti, care are un culoar mai mult decat favorabil in fazele eliminatorii, primeste micute, minuscule, avantaje si din partea arbitrajului. Argentina, caci despre ea este vorba, a avut nevoie de mici favoruri, de judecarea fazelor la limita in favoarea ei, pentru a trece mai departe. Si de fiecare data a fost nevoie de prelungiri, caci lucrurile n-au putut fi rezolvate in 90 de minute.
In plus, pentru prima data in istoria FIFA, in semifinale au ajuns primele 4 echipe din clasamentul FIFA. Stiti voi, acel clasament in fruntea caruia a stat ani de zile Belgia, o echipa care altfel nu a castigat niciun trofeu.
„Potriveala” asta este una benefica pentru spectacol, pentru incasari, pentru audiente. Si este evident doar o coincidenta. Nu are nicidecum legatura cu dorinta comerciala a FIFA.
Revenind la subiectul initial, Greselile de arbitraj in epoca VAR sunt mai putine, mai putin stridente, mai putin grave, dar mult mai putin omenesti. Nu mai exista „nu am vazut”, ci exista „asa cred eu ca stau lucrurile”. Asa au crezut arbitrii ca stau lucrurile, ca Argentina trebuie sa ajunga in semifinale.
Unde draguta de Argentina va infrunta o alta echipa avantajata „pe ici, pe colo” de arbitraje. Altfel spus, pentru un spectator neutru totul va fi bine: o echipa avantajata de arbitraje va fi trimisa in finala mica. Nu stim momentan care va fi aceea, dar stim sigur ca se va face semi-dreptate. Ceea ce, fie vorba-ntre noi, va fi mai bine decat nimic.
Greselile de arbitraj in epoca VAR sunt totodata, si cu asta inchei, mult mai putin discutate. Ceea ce ii faceti pe cei dezavantajati sa urle mai tare. Ei trebuie sa acopere si tacerea, voita sau nu, a presei. Care tacere a presei alimenteaza si ea teoriile conspirationiste.
Voi ce parere aveti despre greseile de arbitraj in epoca VAR? Cum pot fi ele explicate? Cum pot fi ele imputinate?