post

Iugoslavia campioana mondiala este un cliseu complet neadevarat!

Un articol despre Serbia, Croatia, Bosnia, ca state separate, independente, si despre Iugoslavia ca stat federativ, ca stat mare, nu poate fi decat politica. E drept, o fac aici, pe blogul de fotbal, cele 2, fotbalul si politica avand multe in comun. De altfel, multi spun ca razboiul din Iugoslavia ar fi inceput pe stadioanele de fotbal. Asadar, voi demonta un mit: Iugoslavia campioana mondiala la fotbal (si nu numai).

Totusi, vrand sa discut mai mult despre fotbal, despre sport in general, si mai putin despre politica, vreau sa aduc argumente SPORTIVE, psihologice si, chiar daca vreau sa evit asta, politice in defavoarea unei ziceri care a inceput sa ma enerveze: Iugoslavia campioana mondiala. Da, aud tot felul de ziaristi si parerist, la tv si in mediul online, care spun acest lucru. Si o spun cu o seninatate si o convingere care ma sperie.

Intai si intai, sa vedem contextul politic si social. O profesoara de-a mea din scoala spunea, foarte dezamagita, ca acolo nu va fi niciodata liniste. Spunea, cu un mare regret, ca sunt prea multe popoare intr-un spatiu,altfel, atat de restrans. Ulterior, in facultate, am inteles ca aceste popoare aveau ceva care le despartea: religia.

Politic vorbind, Iugoslavia aia mare era condamnata sa fie un stat nedemocratic. Acel stat mamut putea fi condus fie de un rege, dar de un rege feudal, mana de fier, fie de un dictator, insa unul carismatic si iubit de popor, precum Tito. Unul care sa se declare iugoslav, unul care sa fie iubit in egala masura de croati, sarbi, bosniaci ori sloveni.

Tito, sa ne intelegem, n-a fost usa de biserica, daca Iugoslavia a fost bine vazuta la noi a fost pentru ca acolo se traia mai bine ca-n Romania. Altfel, probleme au fost dintotdeauna, acestea explodand dupa moartea lui Tito. Solutia corecta a fost, este si va fi tot timpul divizarea zonei in multe state, mici si independente, si includerea lor intr-un conglomerat mare tip UE. Solutie care, dea dovedit, aduce linistea in zona.

Acum, ganditi-va ca de fiecare data cand era Iugoslavia mare, se punea problema, la nivel guvernamental, cine sa conduca. Cati ministri sarbi sa fie, cati croati, cati bosniaci.

Eh, imaginati-va acum ca aceeasi problema s-ar pune si in cazul fotbalistilor. O nationala iugoslava cu 10 sarbi pe teren va fi primita cu pietre la Zagreb, in timp ce o nationala cu 9 croati ar fi considerata mai mult croata decat sarba.

Iar o nationala echilibrata, cu 4 sarbi, 4 croati si 4 bosniaci ar putea fi o nationala rupta, neomogena. Sa nu mai vorbesc de posibilitatea, reala si nu imaginara, ca nationala sa fie facuta pe criterii etnice si nu fotbalistice. Ai un portar bun, valoros, croat, dar titularizezi sarbul, ca sa fie si sarbi in teren.

Iar sarbii, cei care asigura faza defensiva, nu vor pasa mingea croatilor. Ori bosniacilor.

Da, o echipa de fotbal cu Kolarov, Matic, Milinkovici, Modric, Rakitici, Kovici, Dzeko si, de ce nu, Zlatan (caci, poate, Zlatan ar fi jucat intr-o echipa a Iugoslaviei mari, nedespartita), ar arata foarte bine pe hartie. Mai puneti si cativa Kosovari, care evolueaza fie pentru Albania, fie pentru Elvetia (in eventualitatea unei Iugoslavii mari, macar pentru frumusetea exercitiului mental, sa presupunem ca ei ar fi vrut sa joace pentru tara de bastina). Sunt jucatori pe care orice antrenor ii doreste. Dar, din punctul meu de vedere, echipa actuala a Croatiei valoreaza mult mai mult pentru ca este O ECHIPA. Joaca pentru culorile tarii ei, este OMOGENA si este sustinuta de toata suflarea fotbalului croat. De toata presa, de toti suporterii. Nu asteapta nimeni eroarea unui jucator pentru a-l pune la zid, asa cum s-ar intampla in cazul unei echipe iugoslave.

In plus, pe cine pui antrenor? Un sarb? Un croat? Un muntenegrean? Sau, daca aduci o solutie din import, oare va intelege acest antrenor, de orice natie ar fi el, problemele sociale, politice, etnice si religioase din tara? Va intelege de ce Modric nu-i paseaza varfului Dzeko?

Da, ar fi foarte bine ca toate aceste campioante sa fie unul singur. Sa se bata la titlu echipele din Zagreb, din Belgrad, din Podgorica si din Sarajevo. Ar fi un campionat puternic.

Dar un campionat unde jumatate dintre meciuri ar fi de risc 0. Unde spectatorii s-ar putea OMORI, la propriu, pe teren. Unde jucatorii unor combatante, dupa un razboi in toata regula, ar trebui sa-si dea mana pentru binele nationalei. Pentru binele tarii. Ceea ce stim cu totii ca nu se va intampla.

Oricate exemple mi s-ar aduce, cu catalanii care joaca cu succes in nationala Spaniei, eu cred ca nu ar fi deloc viabil un astfel de proiect.

Acolo, in Iugoslavia, oamenii sunt prea diferiti si prea iuti la manie pentru a convietui pasnic intr-o singura nationala. Nationala Croatiei ar putea primi cateva implanturi de succes, cativa jucatori sarbi cu adevarat valorosi, dar s-ar pierde unitatea de grup si ideea de echipa. In plus, presiunea ar fi atat de mare, din toate directiile, incat cu greu s-ar obtine rezultatele obtinute de nationalele individuale. Locul 3, din 98, ar fi o himera.

Ziaristii sportivi care tot spun tampenia Iugoslavia campioana mondiala nu stiu deloc, dar deloc, istorie, politica si psihologie. Sau stiu si intentionat spun asta. Stiu ca nu e adevarat, stiu ca e o prostie, dar e un subiect bun de discutie. Si e ceva indeajuns de spectaculos incat sa atraga.

De altfel, stiu ca veti rade, dar problema, la un cu totul alt nivel, este si in cazul Marii Britanii. Multa lume se intreaba de ce nu exista un campionat unic al Marii Britanii, cu o nationala unica. Raspunsul este simplu, care poate fi rezumat in 3 puncte simple:

1. Degeaba ar fi al Marii Britanii, ca din 20 de echipe, minimum 18 ar fi ENGLEZE.

2. Jucatorii scotieni, nord-irlandezi ori galezi, oricat de buni ar fi, nu ar juca decat in cazul exceptionale in nationala Angliei. Giggs si Bale sunt EXCEPTIILE. Dar cate exceptii in 50 de ani cunoasteti?

3. Jucatorii scotieni, oricat de buni ar fi, nu ar juca cu sufletul in nationala Marii Britanii. Scotienii, zic multi sociologi, vor sa ramana in Marea Britanie pentru ca le e bine economic, social si politic acolo. Ei, altfel, nu se simt nicicum britanici, nu au pic de respect pentru valorile britanice. Este un fenomen interesant: ei se simt, fix din acest motiv, foarte-foarte EUROPENI. Din acest motiv, zic unii, Scotia, in viitorul nu foarte indepartat, va iesi din Marea Britanie si va intra in UE. La Brexit au votat in mare masura pentru RAMANEREA in UE.

Deci nici galezii ori scotienii nu sunt atat de britanici. Prefera oricand sa joace pentru SCOTIA. Si acolo, repet, problemele sunt la o scala MULT mai mic.

Acum, daca tot suntem la exercitii de imaginatie, va intreb: Iugoslavia campioana mondiala, dar Uniunea Sovietica nu? Adica acel Sevcenko, marele atacant ucrainean, ar fi putut avea pe langa el o echipa, nu doar pe Rebrov. De ce sovieticii nu si iugoslavii da? Sau pentru ca iugoslavii sunt prietenii nostri, iar rusii/sovieticii sunt dusmanii (traditionali), e voie sa spui Iugoslavia campioana mondiala, in timp ce URSS campioana mondiala e interzis? Inteleg perfect ideea de Cititorul nostru stapanul nostru, dar nici ca tu, ziarist, sa devii sclavul cititorului. Sa-i torni in urechi tampenii care suna bine, chiar daca-s minciuni gogonate ori lucruri greu verificate.

ps: Pentru toti cei care rostologesc tampenia monumentala Iugoslavia campioana mondiala am o singura intrebare: de ce nici Iugoslavia, nici URSS, nu au fost niciodata campioane mondiale? Ce le-a impiedicat PANA IN 90, cand erau tari mari si infloritoare, sa devina campioane mondiale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.