Parcursul dezastruos al Realului din acest inceput de sezon nu este o surpriza. Pentru mine cel putin nu este si nu ar trebui sa fie pentru nimeni care se pricepe cat de cat la fotbal. Nu voi incerca sa-l explic, nu voi incerca sa-l justific fotbalistic, tactic ori tehnic (expresia tehnico-tactic, atat de folosita de catre comentatori, ma calca pe nervi, ma scoate efectiv din minti). Vreau doar sa spun de ce ma bucura parcursul dezastruos al Realului de dupa mondialul din 2018 Caci da, MA BUCURA!
Parcursul dezastruos al Realului nu ar trebui sa ma bucure pentru ca eu sunt, macar teoretic, fan al Realului. Teoretic, nu si practic. Sau nu fan in intelesul clasic al cuvantului. Da, imi place Realul, imi place maretia, este cel mai bogat si mai titrat club din lume. Este un fel de Imperiu, se uita de sus la toate celelalte echipe. In plus, dispretuiesc profund Barcelona, nu doar din cauza stilului ei tiki-taka, unul care a prostit echipe de prin toate colturile lumii (frecatul mingii, pasatul vesnic de-a latul, in loc sa fie considerat nociv, nerecomandabil, a devenit o virtute; in loc sa o numeasca posesie sterila, din cauza Barcelonei o numeau un tiki-taka autohton), ci si din cauza tendintelor autonomiste ale locuitorilor. Spania e Spania, cu Catalonia si Tara Bascilor inauntru. In plus, dintre cei 2 titani, eu l-am preferat intotdeauna pe Ronaldo. Un om care si-a vazut de joc, care a fost un exemplu atat pe teren, cat si in afara lui, un profesionist desavarsit. Si, mai ales, un jucator care a tras dupa el si echipa nationala. Spre deosebire de Messi, care in echipa Argentinei dicteaza lotul, schimba antrenori si da gol doar cand isi aminteste. Continue reading →