post

Cartonasul portocaliu este aberant din toate punctele de vedere!

Cartonasul portocaliu urmeaza a fi un hibrid in cartonasul galben si cartonasul rosu. Efectul sau imediat va fi o eliminare temporara, de 10 minute. Doar ca de aici vin problemele si nu-s deloc putine. Eu subliniez 11 probleme, acest numar fiind exact numarul jucatorilor pe care o echipa ii are pe teren. Asadar …

Cartonasul portocaliu poate fi usor contracarat prin trageri de timp. Fotbalul, spre deosebire de baschet, de handbal ori de hockey, are cronometru continuu. Adica nu se opreste cronometrul atunci cand mingea este iesita. Da, mai nou se dau si 10 minute de prelungire, dar fix asta ar fi schema: e minutul 80, scorul este egal si-ti convine, asa ca tragi de timp (riscand niste galbene) pana-n minutul 90, cand al tau jucator revine pe teren. Se mai joaca inca zece minute, insa acelea se vor juca 11 contra 11.

Cartonasul portocaliu se poate da si portarului? Caci daca raspunsul este da, atunci lucrurile sunt chiar grave. Ce face echipa in cauza? Face o schimbare si introduce portarul de rezerva (in locul unui jucator de camp), urmand ca dupa 10 minute sa mai faca inca o inlocuire? Si daca nu mai are 2 inlocuiri la dispozitie ori 2 pauze de inlocuire (stim bine cum este regulamentul: ai voie sa faci 5 schimbari, insa in maximum 3 intreruperi). In scenariul meu, 2 astfel de interuperi s-ar irosi dintr-un foc.

Cartonasul portocaliu poate fi acordat si antrenorilor ori jucatorilor de pe banca? Cartonase galbene acordate acestora am vazut, la fel si cartonase rosii. Oare vom vedea si cartonasul portocaliu acordat cuiva care NU este pe teren? Daca da, ce va face acesta? Se duce antrenorul 10 minute in tribune, urmand a reveni pe banca tehnica?

Cartonasul portocaliu poate fi acordat de mai multe ori unui jucator? Sau la doua portocalii esti eliminat (exact cum se intampla in cazul a doua cartonase galbene)?

Cartonasul portocaliu poate fi acordat dupa cartonasul galben? Ce se intampla atunci? Jucatorul este sau nu eliminat?

Cartonasul portocaliu atrage pierderea meciului cu 3-0 pentru echipele care au mai putin de 7 jucatori pe teren? Momentan asta prevede regulamentul, deci la 5 cartonase ROSII ai pierdut cu 3-0. Ce se intampla insa cand ai DOAR 4 eliminati si un al V-lea este trimis TEMPORAR pe margine?

Cartonasul portocaliu scoate din ritm jucatorii. In aparenta, unii ar zice ca jucatorii se odihnesc, ca vor reveni proaspeti pe teren. Ceea ce e fals: riscul de accidentari, de rupturi, este mare. Da, el se poate antrena pe margine (oare va putea face asta?!), dar nu este acelasi lucru. Jucatorul se raceste, ca sa folosesc un termen fotbalistic.

Cartonasul portocaliu da peste cap planul tactic. Sa ne imaginam un alt scenariu: un fundas central este temporar eliminat. Scenariul nu este deloc SF, fundasii centrali fiind cei mai expusi. Si iarasi prin absurd presupunem ca niciun mijlocas central nu poate juca fundas central. Sau, ma rog, nu a jucat niciodata. Ce va face echipa? Va face o schimbare, va introduce un fundas central DE URGENTA (desi nu prea poti face asta, nu prea poti baga un jucator NEINCALZIT), urmand a-l inlocui fie pe el, fie pe jucatorul cu cartonas portocaliu, dupa revenire?

Cartonasul portocaliu cum se contorizeaza pe parcursul campionatului ori turneului? La un turneu final, fie el de european sau mondial, la 2 cartonase galbene stai etapa urmatoare. Ce facem cu cartonasele portocalii? La cate stai si cate etape?

Cartonasul portocaliu duce la o eliminare de 10 minute, dar cand anume reintra jucatorul eliminat temporar? Imi imaginez alt scenariu: un jucator al echipei care are nevoie sa dea gol este eliminat temporar. Primeste cartonasul portocaliu. Ce are de facut echipa adversa? Pai conduce, sa zicem ca o face chiar cu 2 goluri, drept urmare are tot interesul sa … intarzie. Adica va tine de minge, insa fara a o da in aut sau in corner. Si fara a face fault. Pur si simplu va pasa mingea cat mai mult timp. Caci, IN ACEST MOMENT CEL PUTIN, un jucator reintra pe teren atunci cand mingea NU este in joc, atunci cand urmeaza a fi repusa, indiferent prin ce metoda. Ce ar trebui sa faca echipa pagubita? Sa arunce o minge in teren pentru a forta arbitrul sa intrerupa partida?

Cartonasul portocaliu nu rezolva nicio problema actuala a jocului de fotbal, nu simplifica jocul, ci dimpotriva. Nu spun ca acea crestere a numarului schimbarilor ar fi rezolvat o problema. Nu a facut-o. Insa nici nu a incurcat lucrurile. Nu a schimbat radical dinamica jocului de fotbal. insa cartonasul portocaliu ar face-o. Ar face jocul foarte haotic. Imprevizibil trebuie sa fie, haotic in niciun caz. Si nu, nu ar rezolva nicicum intrarile dure si nici nu ar face viata mai usoara arbitrilor. Dimpotriva.

Dupa cum vedeti, cartonasul portocaliu, mai precis eliminarile temporare, au sens in sporturile in care se intampla cumulativ 2 lucruri: NU exista cronometru continuu, practic ceasul se opreste cand mingea este iesita, si exista schimbari nelimitate, unde bonus, un jucator inlocuit poate oricand reintra. Adica exact cum NU este fotbalul. Sau, ca sa fiu mai precis, exact cum nu este fotbalul ACUM!

Deci, avand in vedere toate astea, de ce si-ar dori cineva sa introduca acest cartonas portocaliu? Sper totusi ca nu se va intampla asta, desi nu neg ca este posibil sa se intample. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *