Acest articol este, in mod paradoxal, ciudat, despre Anghel Iordanescu. Am incercat, fara succes, sa scriu un articol despre Edi Iordanescu dupa calificarea nationalei DE PE PRIMUL LOC la turneul final din 2024. Nu am reusit pentru ca nu am fost multumit de rezultat. Articolul se numea Domnul selectioner Eduard Iordanescu. Ideea de baza era ca actualul selectioner a trecut de la Edi la Eduard, si-a castigat respectul tuturor. S-a ajuns la situatia EXTREM DE FERICITA in care o decizie luata de el este privita drept buna doar pentru ca a fost luata de el. „Stie el mai bine”.

Da, am reusit sa rezum un articol de peste 700 de cuvinte intr-un singur paragraf. Nu neg, poate pe viitor, poate dupa Euro, voi scrie un articol de genul. In continuare consider ca Iordanescu jr si-a castigat respectul tuturor oamenilor de fotbal din Romania. Ma rog, aproape toti il apreciaza, este democratie, deci mai sunt si pareri contrare. Si e bine sa fie asa.

Insa, cum ziceam la inceput, eu vreau sa vorbesc despre Anghel Iordanescu, batranul antrenor – politician, pe care il vedem in tribune la TOATE meciurile echipei nationale. Vi se pare absurd, deplasat, sa il vedem in tribune pe Anghel Iordanescu? Mie nu.

Insa nu prezenta lui in tribune ma intriga, ci relatia pe care o are cu fiul sau. Veti zice ca e treaba lor, ca e intimitatea familiei, ceea ce este adevarat. Nu vreau sa ma bag unde nu-mi fierbe oala. N-am de ce.

Problema pe care o pun eu, deloc rautacios, este cat de mult Anghel Iordanescu il sfatuieste pe fiul sau. Eu cred ca o face destul de des si o face extrem de bine.

In primul rand, SIMPLUL fapt ca NU stim daca il sfatuieste este o mare bila alba. Toata lumea trebuie sa stie ca decizia a luat-o selectionerul, el trebuie sa fie seful. El trebuie sa aiba AUTORITATE.

Tot legat de acest aspect, FAPTUL CA Anghel Iordanescu nu s-a dus NICIODATA sa le vorbeasca jucatorilor, nici macar inainte de un meci important, este o alta bila alba. Eu nu vad cu ochi buni astfel de veniri. Stirbesc autoritatea selectionerului. Anghel Iordanescu se poate intalni PRIVAT cu oricare jucator al echipei nationale, cativa jucau si-n 2016, cand el a condus nationala la Campionatul European, asa ca acestia (Alibec, Nicusor Stanciu, Florin Andone, Chiriches) au motive sa-i multumeasca, sa-i fie recunoscatori. Si ar avea ce sa discute.

Insa in vestiarul echipei nationale este un singur sef: Eduard Iordanescu. Si asa trebuie sa ramana.

Stiu ca pentru multi ideea articolului pare exact ca bancul cu diversii arheologi, care sapa sa vada ce cabluri gasesc in subteran. Unii gasesc cabluri de cupru, altii de argint, insa ai nostri cercetatori nu gasesc nimic, drept urmare concluzioneaza ca dacii foloseau tehnologia wirelles.

Ceea ce spun eu aici nu e banc. Eu chiar cred ca Eduard Iordanescu se sfatuieste constant cu tatal sau, chiar cred ca maturitatea de care da acesta dovada este insuflata de ilustrul sau parinte. Atunci cand scriam, nu demult, ca regret renuntarea la postul de director tehnic, ma refeream la un sfatuitor in varsta, la un antrenor experimentat care sa tempereze elanul unui antrenor tanar si poate imatur.

Imi amintesc, de pilda, mandatul de selectioner al lui Razvan Lucescu, un alt junior celebru al fotbalului romanesc. Acel mandat poate fi caracterizat printr-un singur cuvant: imaturitate. Probabil ca Lucescu junior se sfatuieste mult mai rar cu fiul sau. Motivele pot fi diverse. Evident, are legatura si cu faptul ca spre deosebire de Anghel Iordanescu, retras din activitate, Mircea Lucescu este inca in priza, inca antreneaza. Deci se gandeste mai mult la echipa sa si prea putin la echipa fiului sau.

Sa ne intelegem, eu nu-l acuz, nu-i stirbesc din merite. Dimpotriva: il laud. Uitati-va la Mirel Radoi, care s-a certat inclusiv cu Sorin Cartu, antrenorul care l-a descoperit ca fotbalist. Mirel Radoi, ca om, nu se sfatuieste cu nimeni, este atat de incapatanat incat vrea CU ORICE PRET sa moara pe mana lui. La propriu.

Eduard Iordanescu este alt tip de om. Ii asculta pe toti, este diplomat cu toata lumea, nu intra in polemici inutile. Si nu ii este rusine sa asculte de tatal sau, chiar daca o face pe muteste.

Nu pot sa inchei fara sa vorbesc despre aceasta mutenie a lor. Presupunand ca ar fi adevarata, evident, nu pot fi sigur 100%. Insa pentru multi patroni ar trebui sa fie un exemplu. Mult hulitul Gigi Becali are o problema nu pentru ca impune echipa, nu ca se baga peste antrenor, ci pentru ca face asta in vazul tuturor. Stirbeste autoritatea antrenorilor, care sunt doar niste preparatori fizici. Pregatesc echipa fizic si tehnic. Tactic e cam greu, atat timp cat echipa vine de sus.

Daca vrei sa te bagi peste antrenor, ca vrei sa joace X si nu Y, ca vrei sa joci ofensiv, ca vrei neaparat sa vinzi un jucator, ca vrei sa mizezi pe tineri ori pentru ca pur si simplu asa simti tu ca trebuie s-o faci, baga-te pe muteste. Nu trebuie sa afle jucatorii. Ei trebuie sa creada ca o decizie, buna sau proasta, a luat-o antrenorul.

Concluzia este ca mai multe echipe ar trebui sa mizeze pe astfel de cupluri: un antrenor tanar, viguros, energic, secondat de un batran inca in putere, o minte limpede care trebuie sa tempereze avantul inutil al imaturitatii. Cuplul Eduard Iordanescu – Anghel Iordanescu dovedeste din plin ca aceasta este solutia corecta.

Si nu, nu-mi doresc nicicum sa fiu confirmat. Sunt convins ca nimeni nu va confirma implicarea lui Anghel Iordanescu. Si ma bucur nespus de acest lucru. Chiar ma bucur ca nu voi fi niciodata confirmat OFICIAL.

ps: Sa nu ma intelegeti gresit: nu cred ca Anghel Iordanescu face echipa de la A la Z, nu cred ca echipa este facuta din fotoliu si nu de la firul ierbii. Insa sunt convins ca in multe momente juniorul i-a cerut sfatul tatalui sau. Sunt convins ca unele momente de criza au fost gestionate si cu ajutorul experientei si expertizei batranului Iordanescu. Si e foarte bine ca s-a intamplat asta!