Scriu acest articol, intitulat antisemitism pe stadion, din cauza incidentelor de la meciul de fotbal Hajduk Split – Ajax Amsterdam. Ceea ce s-a intamplat acolo depaseste cu mult sfera libertatii de exprimare, insa problema e mult mai complexa decat pare la prima vedere.
Stiu, veti zice ca toate galeriile sunt extremiste, sunt antisemite, ca ar trebui sa trecem usor pentru incident. Eu zic sa vedem cum stau treburile, sa chibzuim.
Pana sa comentez, trebuie sa prezint faptele:
- In Olanda, suporterii lui Ajax se AUTOintituleaza SUPERevrei, asta dupa jignirile repetate pe care le adreseaza rivalii lui Ajax. Deci nu avem un duel intre suporterii unei tari civilizate vs suporterii unei tari … extremiste.
- Razboiul sangeros din Yougoslavia ar fi pornit de la un meci de fotbal. Deci peluzele din fosta Yougoslavie, in special din Serbia si Croatia, sunt mult mai razboinice decat majoritatea peluzelor europene.
- Suporterii croati nu doar ca au avut scandari antisemite, ci au avut o intreaga coregrafie pe care au plimbat-o prin oras. Ceea ce inseamna, printre altele, 2 lucruri: ea nu a fost impiedicata de jandarmi (deci a fost macar tolerata, daca nu incurajata); nu a iesit nimeni pe strada, in Split, sa spuna ca s-a depasit o limita, sa se opuna macar declarativ. Oare suporterii, ultrasii lui Hajduk, sunt reprezentativi pentru locuitorii orasului Split? Vreau sa cred ca nu, dar tind sa cred ca da. Stiu, e greu de acceptat. Dar ar putea fi adevarat.
- Croatia este membra UE, fiind data ca exemplu in multe privinte. Daca astfel de bannere si de manifestari ar fi fost vazute in Serbia, am fi dat vina pe inapoierea lor, pe faptul ca nu-s in UE, pe faptul ca rusii au o influenta mare acolo. Ne-am fi amintit de conflictul sarbo-croat (si sarbo-bosniac), unde sarbii au fost atacatorii, agresorii. Cum privim, din aceasta perspectiva, manifestarile suporterilor CROATI?!
- Antisemitismul este in crestere in Europa, motivul fiind atitudinea tot mai agresiva a Israelului atat fata de populatia din Gaza, cat si fata de Iran. Nu discut aspectele politice, cat de indreptatit este statul Israel sa aiba aceasta atitudine, eu pur si simplu constat: cu cat este Israelul mai agresiv, cu atat cresc astfel de manifestari IN TOATA EUROPA!
Nu scuz aceste manifestari, ele trebuiesc sanctionate. Ei, suporterii, trebuie sanctionati, nu stiu exact ce pedepse prevede legislatia croata, daca doar amenda sau si inchisoare, habar n-am daca ei pot fi interzisi pe stadioane (cum mi s-ar parea firesc). Insa echipa de fotbal nu ar trebui afectata, nu ar trebui depunctata (amendata da, depunctata nu).
Insa, ca exercitiu didactic, ce s-ar intampla daca echipa ar fi depunctata? Tare mi-e teama ca ar deveni victima. Nu ar fi agresor, ci victima; ar deveni martir in ochii antisemitilor (ultrasi si nu numai) din intreaga Europa. Problema, in loc sa fie rezolvata, ar fi amplificata. S-ar turna gaz pe foc.
Hai sa va zic si situatia de la noi, din Romania. Am fost nu demult, pe vremea cand antrenor era Edi Iordanescu, la meciurile Romaniei (de acasa) cu Israel si Kosovo. Plecand de la premisa ca avem suporteri extremisti, asta era imaginea mea, preconceptia mea, m-am temut ca vor fi scandari la meciul cu Israelul. Ma temeam de o suspendare.
Ok, am stat la masa presei, nu langa ultrasi, insa de acolo de unde am stat nu s-a auzit nici macar o scandare antisemita. Ziaristii israelieni de la masa presei, erau destui, se manifestau destul de zgomotos, fara ca cineva sa aiba ceva cu ei. Erau romani foarte aproape de zona aceea, nici macar sa-i fi huiduit cineva nu am auzit. Oamenii sufereau pentru echipa lor nationala, era firesc, era normal. Chiar empatizam cu suferinta lor (Romania – Israel s-a incheiat atunci 1-1).
Problemele au aparut la meciul cu Kosovo, din cauza acelui banner (un banner, nicidecum vreun sicriu sau ce au mai facut croatii) cu „Kosovo e Serbia”.
Cu acea ocazie, mi-am amintit de un meci de demult, de un Romania – Bosnia 3-0 (anul este 2011, a fost atunci ultimul meci al lui Razvan Lucescu). Am fost pe stadion la acel meci (pe vechiul Giulesti) si imi amintesc cum TOT stadionul a scandat numele criminalilor sarbi de razboi: Milosevic, Karadzici si Mladici. Nu doar o mie de oameni, ci TOT stadionul. Insa doar AU SCANDAT: brusc, spontan, nimic pregatit dinainte (ma rog, nimic cu care sa fi intrat pe stadion). Poti sanctiona un stadion intreg pentru scandari? Nicidecum! Poti condamna politistii si jandarmii prezenti pe stadion? Nicidecum!
Ce vreau eu sa spun este urmatorul lucru: chiar daca SUNT CONVINS ca-s multi antisemiti in Romania, mai ales printre ultrasi, acestia NU AU MOTIVE sa scandeze contra Israelului. Avem o apropiere sufleteasca de Serbia, de vecinatate, in plus pentru multi Kosovo e Serbia asa cum si Basarabia e Romania. Nu ne-au facut nimic nici croatii, nici bosniacii, nici kosovarii. Insa sarbii sunt fratii nostri.
Fratii nostri nu sunt insa palestinienii ori iranienii, asa ca suporterii romani, extremisti sau nu, ezita sa scandeze in favoarea lor. Prefera sa nu se bage. Asta ca sa nu spun ca unii chiar sunt fani Israel.
Un ultim lucru, tot ca fapt: daca in 2008-2010 extremismul de dreapta era „de rit vechi”, anti-Israel, un antisemism – legionarism demn de anii 30 ai secolului trecut, in 2026 el a devenit … pro-Israel. Nu radeti, dar extremistii de la noi sunt pro-Israel, pro-Trump, crestini si … anti-arabi. Sper ca stiti declaratiile nebunului care a facut acel macel pe insula norvegiana Utoya (civilizatia iudeo-crestina e termenul cheie folosit de el)!
De altfel, ar trebui sa observam si un alt lucru: nu avem antisemitism pe stadion in Romania. Deloc. O echipa din Israel joaca meciurile de acasa din Europa League pe Giulesti. Nu are nicio teama de manifestari antisemite.
Deci, repetati dupa mine: Antisemitism pe stadion in Romania? Exclus. Antisemitism LATENT in randul populatiei? Exista, e evident. Dar nu are motive sa iasa la suprafata. Dusmanii evidenti sunt altii (pentru acesti extremisti).
In plus, in Romania ar fi imposibil un spectacol ca cel din Croatia. Pe strazi un astfel de cortegiu funerar ar fi degraba sanctionat de politie.
Deci, acel antisemitism pe stadion din Ucraina are cauza profunde. E reprobabil, e oribil, dar atentie cum va fi sanctionat. O sanctiune adresata echipei i-ar putea face VICTIME pe acesti agresori (sau, ma rog, incitatori la agresiune). Ceea ce, in mod evident, nu e de dorit.