In Lumea lui Hagi, Ianis Hagi este un jucator care ar putea lua candva Balonul de Aur. Numai ghinionul si lipsa de consideratie a antrenorilor l-au impiedicat sa o faca pana acum.

In Lumea lui Hagi, orice echipa poate juca precum Spania, Tiki-Taka este pur si simplu o alegere. Pressing sus, intentii ofensive, totul tine de vointa. De ce Romania n-a jucat niciodata Tiki-Taka? Simplu: pentru ca am avut antrenori fricosi, antrenori lipsiti de viziune. El, Hagi, urmeaza sa repare acest lucru.

In Lumea lui Hagi, avem nu 30, ci 50 de jucatori de fotbal care ar putea oricand sa joace in echipa nationala. Trebuie doar sa le dai sansa sa arate ce pot.

In Lumea lui Hagi, jucatorii produsi la Academia proprie sunt cei mai buni jucatori din lume. La Masia ar trebui sa ia lectii de la academia constanteana. Ar trebui sa vina sa-si ia notite!

In Lumea lui Hagi, un jucator poate juca pe orice post, in orice tactica. Un fundas central poate juca si fundas lateral, si mijlocas defensiv; o extrema poate juca lejer atacant central; un atacant central poate juca oricand si extrema; un mijlocas ofensiv poate juca si in fata apararii, iar un mijlocas defensiv poate juca oricand mijlocas ofensiv.

In Lumea lui Hagi, este irelevanta tactica pe care o joci la club. La nationala joci ce-ti cere selectionerul.

In Lumea lui Hagi, un antrenor nu trebuie sa lucreze sub presiune. Vom performa atunci cand antrenorul este si patron, cand va avea deci tot timpul din lumea sa aiba rezultate. Intr-un final, dupa ani si ani de incercari, va reusi.

In Lumea lui Hagi, jucatorii autohtoni sunt tehnici, sunt brazilienii Europei, numai nenorocitii de straini nu apreciaza talentul nativ romanesc. Dar lasa, le aratam noi strainilor ce tehnica avem!

In Lumea lui Hagi, un antrenor nu trebuie sa stie sa se exprime corect in limba romana. Jucatorii trebuie sa deduca ce vrea el sa spuna. Important e ce gandesti, nu ce exprimi.

In Lumea lui Hagi, un selectioner poate fi si actionar (fie si minoritar) la un club de fotbal. Nu exista conflict de interese. Sunt doar inventii.

In Lumea lui Hagi, capitanul poate si chiar trebuie sa fie fiul selectionerului. Nu doar ca nu e nicio contradictie, nu e nicio problema, ci este chiar firesc. Este recomandabil. Este ceea ce ar face oricine daca ar fi in locul sau.

In Lumea lui Hagi, suporterii ar trebui sa sustina neconditionat echipa, sa n-o fluiere, sa nu ceara demisii. Ele, demisiile, vin doar daca conducatorii vor considera de cuvinta. Dar ei, conducatorii, stiu mai bine. Nu suporterii.

In Lumea lui Hagi, este firesc ca patronul unei echipe adverse din campionat sa lucreze la academia ta atunci cand se afla in inchisoare. Intamplator, acel patron este nasul tau de cununie.

In Lumea lui Hagi, este firesc sa invingi echipa „Nasului” cu 5-2 atunci cand aveai neaparata nevoie de victorie pentru a te salva de la retrogradare.

In Lumea lui Hagi, este firesc ca selectionerul sa nu se sfatuiasca cu nimeni, sa nu aiba pe nimeni mai experimentat pe langa el. Tu, ca selectioner, le stii pe toate, nu are cum sa stie cineva mai mult decat stii tu.

In Lumea lui Hagi, echipa ta este tot timpul dezavantajata de arbitri.

In Lumea lui Hagi, Gheorghe Hagi este cel mai bun antrenor din lume, care antreneaza cea mai buna echipa din lume.

In Lumea lui Hagi, acest articol n-ar trebui sa existe. El exista pentru ca cel care l-a scris nu se pricepe la fotbal si e plin de rautate. De ura.

In Lumea lui Hagi, toate comentariile de la acest articol ar trebui sa desfiinteze ideea principala a acestor randuri. Ar trebui sa ia apararea selectionerului si sa injure CA PE STADION autorul acestui articol. Oare asa va fi? 🙂

ps: Lumea lui Hagi nu e cu mult diferita de lumea lui Ionut Chirila. Va las pe voi sa gasiti asemanarile. Totodata, incercati sa va ganditi la asemanarile dintre „Nas” si „Fin”, dintre Gheorghe Hagi si Gigi Becali. Atat ca antrenor, cat si ca patron. Acum pietrele! 🙂