post

Fotbalul feminin ar trebui sa se dezvolte independent!

Fotbalul feminin este un subiect tabu. Putini il abordeaza obiectiv, putini pot duce o discutie argumentata, civilizata, pe aceasta tema. De altfel, chiar si ziaristii, cu mici exceptii, refuza sa se pronounce. Evita subiectul. Consemneaza sec evenimentele din acest sport, evitand editorialele, opiniile proprii. Se joaca o Cupa Mondiala de fotbal feminin, insa aproape nimeni nu vorbeste despre ea. Nu sa consemneze rezultatele, ci sa comenteze tactici si greseli.

Acum, cand FRF a luat o decizie discutabila privitoare la fotbalul feminin, nimeni nu o comenteaza. Doar Becali, in stilul sau. Nimeni altcineva nu comenteaza. Si eu, unul, nu ma mir.

Pe de-o parte, a te lua de fotbalul feminin este misoginism. Intr-o lume plina de corectitudine politica, fotbalul feminin poate deveni ceva sfant. Pe de alta parte, nici nu te poti lauda ca iti place, ca te uiti. Devii caraghios, ipocrit.

Pentru ca, sa recunoastem, fotbalul feminin este complet diferit. Are alta dinamica, echipele au alt stil. Unii pusesera problema duratei: de ce meciurile de fotbal feminin dureaza tot 90 de minute?

Revenind la decizia FRF, ea imi pare absurda pentru ca, de fapt, se poate transforma intr-un cadou otravit. Echipele de fotbal feminin vor trai pe spinarea celor de fotbal masculin. Drept urmare, independenta femeilor, cea atat de invocata de ideologiile feministe, va tinde spre zero. Va imaginati cum vor fi vazute acele femei dintr-un club de fotbal sarac? „Trebuie sa il vindem pe X de la echipa masculina ca sa sustinem pe voi”. Vor niste paraziti (parazite) in ochii multora. Cam cum sunt vazuti de unii bugetarii.

Dar va rog sa va imaginati si o alta situatie: clubul de fotbal masculin este la retrogradare, abia respira, insa echipa de fotbal feminin merge bine. Clubul masculin, clubul tata (era sa zic clubul mama) retrogradeaza. Drept urmare, finantarea catre echipa feminina, care performeaza fotbalistic, se va diminua. Va gasi clubul feminin o finantare distincta? Pai ar putea, daca ar fi independent. Dar cum sponsorii ar fi la comun, banii la comun, totul la comun, practic fetele vor trebui sa sufere din cauza rezultatelor baietilor.

Nu mai bine am incuraja fotbalul feminin sa se dezvolte natural? Poate intr-un oras care nu are echipa masculina atat de buna, care sa le puna in umbra pe fete. Poate fetele nu vor sa fie amestecate, macar la inceput, in mocirla fotbalului masculin. Poate spectatorii se vor duce mai degraba la un meci intre 2 echipe aparute natural decat la un meci intre  doua echipe bagate pe gat.

Au luat si italienii aceasta decizie? Posibil. Dar asta nu inseamna ca ar trebuit sa o luam si noi. Nu doar ca Italia merge din rau in mai rau, fotbalistic vorbind, dar de multe ori ce merge intr-o tara nu merge intr-alta.

In plus, fotbalul romanesc are probleme mult mai grave. Spectatorii nu mai vin pe stadion. A te gandi la fotbalul feminin in aceste conditii mi se pare absurd. Ciudat. Dubios.

Si, in plus, cine s-ar uita la aceste meciuri? Barbatilor nu li se pare sexy o femeie care joaca fotbal, iar femeilor, feministe sau nu, li se pare ca fotbalul e un sport masculin. Se va schimba oare atat de usor, de rapid, aceasta mentalitate? Si daca ea ar putea fi schimbata, eu zic ca o astfel de masura nu o ajuta. Dimpotriva, s-ar putea ca fotbalul feminin sa fie tras in jos de faptul ca jucatoarele vor fi vazute drept niste „profitoare”, niste „parazite”.

Si nu, daca masura privitoare la fotbalul feminin este o directiva UEFA nu schimba cu nimic datele problemei. Masura este proasta indiferent cine a luat decizia.

Apropo, daca nu ma pot uita la un meci de fotbal feminin inseamna ca sunt misogin?

 

2 thoughts on “Fotbalul feminin ar trebui sa se dezvolte independent!

  1. Echipele feminine nu vor „capusa” echipele masculine din simplu fapt ca nimeni nu o sa se apuce sa faca un lucru fara know how-ul necesar. Toate echipele se vor orienta spre echipele deja existente si vor incheia parteneriate cu ele, parteneriate care nu sunt conditionate de vreo sustinere financiara ci sunt semnate dupa deviza romaneasca „treaca-mearga”. Mie mi se pare ca s-au trezit barbatii brusc cu decizia in brate si si-au dat cu panica cand nu e cazul. Si apropo de capusare si vinderea jucatorilor de la masculin, stii cat costa sa organizezi un meci de fotbal feminin? Pun pariu ca nu! Hai sa iti zic, in functie de cat de descurcareata e echipa gazda costurile se ridica pana la suma de 1500 lei(teren, arbitrii, ambulanta cu medic). Ti se pare asa mult? Crezi ca o sa ducem cluburile la sapa de lemn? Barbati panicati:)))

  2. Orice club serios, organizat, isi poate permite fara probleme o echipa de fotbal feminin. Plus, ca la ce fotbal se joaca in Liga 1, fotbalul feminin are sanse mari sa fie mai spectaculos 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *