Moartea lui Halagian a intristat lumea fotbalului. Eu nu l-am cunoscut personal, dar pot spune ca atunci cand m-am apucat eu de uitat la fenomen era printre antrenorii la moda. Un om care avea ochi la jucatori, care a descoperit multi jucatori. Nu discut metodele sale de antrenament, disciplina sa dusa uneori peste limite. Fiecare om cu bune si cu rele. De la el, zic eu, vom pastra lucrurile bune: titlurile cu FC Arges, jucatorii descoperiti, echipa construita la Steaua (care ulterior a castigat Cupa Campionilor), cum s-a batut la titlu cu Nationalul (o perioada pe care vag mi-o amintesc si eu) si cum a salvat Gloria prietenului Padureanu de la retrogradare (ultima sa experienta ca antrenor).

Moartea lui Halagian, insa, m-a intristat din cu totul alt motiv: mi-am dat seama cat de putin apreciem noi antrenorii in varsta. Cum ii gonim. Cum ni se par inutili. Prea batrani. Expirati. Fosile.

Ganditi-va ca Halagian, care nu mai pregatise pe nimeni din 2010, detine recordul de meciuri pe banca unei prim divizionare, record pe care cu greu il va mai bate cineva. E drept, acum motivele tin si de mobilitate, caci tot exportam antrenori, din pacate in tari foarte-foarte indepartate. Nu distanta geografica e problema, ci distanta fata de fotbalul civilizat. Continue reading →