post

SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022

SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022 – primul egal de la acest campionat mondial. Un egal meritat, muncit (mai mult de Tara Galilor), un egal care multumeste ambele echipe si nu supara pe nimeni.

Cumva, in a doua zi de mondial am avut 3 meciuri radical diferite: am inceput ziua cu fotbalul sampanie etalat de Anglia, am continuat-o cu cinismul aratat de Olanda si am incheiat-o cu un meci de lupta, un meci cu 2 reprize radical diferite. Despre cele 2 echipe trebuie vorbit distinct, caci despre fiecare sunt multe de spus.

SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022 – Jucatori interesanti care nu prea formeaza o echipa!

In atac este Timothy Weah, fiul legendarului George Weah. Acesta din urma, Weah sr, a fost unul dintre baloanele de AUR care nu au jucat niciodata la vreun mondial. Daca luam in calcul marii jucatori care nu au facut asta, numarul lor este mare.

Insa George Weah sr este acum presedintele Liberiei. Oare cum poate explica presedintele Liberiei faptul ca fiul sau reprezinta SUA si nu Liberia? Imaginati-va ca Hagi ar ajunge presedinte, insa Ianis ar reprezenta … Turcia (dupa cate stiu, chiar e nascut in Turcia)? Nu-i asa ca presa l-ar crucifica si l-ar considera tradator?

Revenind la echipa SUA, pe hartie arata bine, jucatorii evolueaza in campionatele puternice ale Europei. Nu toti, caci de pilda Weah jr, dupa ce si-a facut junioratul in Franta, la PSG, a ajuns sa joace in MLS. Daca era cu adevarat bun nu ramanea in Europa?

Problemele SUA sunt in numar 3. Toate pornesc de la prima problema si anume antrenorul. Consider ca un astfel de lot merita mai mult. Poate un antrenor strain, cu experienta in Europa, scotea mai mult de la aceasta echipa.

A doua problema, care este de fapt prima, este ca jucatorii acestia nu par a forma o echipa. Jucatorii din atac, de pilda, au tehnica individuala, se vede talentul lor, insa nu par a avea scheme dinainte pregatite. Pare ca joaca din talent. Deci tot la omul de pe banca ne intoarcem.

Nu in ultimul rand, nu am inteles cum de a iesit de la cabine o cu totul alta echipa. De la cine a venit indemnul retragerii? De la jucatori? De la antrenor? Nu au mai rezistat psihic presiunii? Au cazut fizic? Nu au mai rezistat presiunii facute de galezi?

SUA din prima repriza era o echipa buna, care putea pune probleme. SUA din repriza a doua a fost o echipa mediocra.

SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022 – Fotbalisti clasici britanici!

Anglia nu joaca deloc englezeste, insa Tara Galilor da. Wales reprezinta cu adevarat SPIRITUL britanic, fotbalul acela antic, prafuit, dar atat de apreciat de spectatori. Minge lunga, sarbatoare la orice corner, sarbatorirea golului egalizator ca si cum ar fi golul castigator, aplaudarea favoritilor pentru efortul depus. So british, ca sa zic asa.

Echipa a aratat rau in prima repriza, insa excelent in cea de-a doua. Meritul este intai si intai al antrenorului Robert Page, care a stiut sa-i trezeasca, a stiut sa-i motiveze. Multe echipe s-ar fi taiat dupa gol, ar fi fost demoralizate, insa Tara Galilor s-a intors pe teren SA LUPTE!

Uitandu-ma in CV-ul antrenorului, constat ceva interesant: in afara NATIONALELOR Wales, el mai are doar 2 echipe ca principal, Port Vale si Northampton. Insa a fost secund si a pregatit TOATE nationalele Tarii Galilor. Cunoaste fotbalul de acolo, cunoaste jucatorii, este de-al casei.

Insa are o experienta in campioantul englezesc, atat ca antrenor, cat si ca jucator, absolut necesara pentru postul de selectioner.

Nu pot sa inchei fara un paradox: desi pentru nationala Tarii Galilor este abia a doua participare la un mondial, dupa cel din 58 (o absenta indelungata, fiind mult timp cea mai slaba dintre echipele britanice), ea are in componenta jucatori experimentati. Practic, desi SUA este o obisnuita la campionatul mondial, Wales era echipa mai experimentata. Fotbalul si paradoxurile sale, ca sa zic asa.

SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022 – De ce s-au multumit cu meciul egal?

Este o intrebare la care nu vom primi un raspuns cert. Pot doar specula, drept urmare emit 3 ipoteze. Evident, cele 3 putand fi luate si impreuna ori cate 2, caci nu se exclud deloc.

Prima ipoteza este cea conform careia fiecare a considerat-o pe cealalta PRINCIPALUL ADVERSAR in lupta pentru locul 2. Altfel spus, au considerat ca o INFRANGERE in acest meci ar fi CATASTROFALA. Trebuia evitata cu orice pret. Evident, la acest lucru a contribuit si meciul precedent din grupa, Anglia – Iran 6-2. Practic, cele 2 au EXCLUS deja Iranul din calculele calificarii. S-ar putea sa greseasca si Iranul sa faca 6 puncte!

O a doua ipoteza este ca cele 2 echipe erau prea obosite, drept urmare NU AU MAI PUTUT forta. In cazul Wales este de inteles, a parut echipa care a alergat mai mult. In cazul SUA explicatia nu tine, practic in repriza a doua au parut echipa care alearga mai putin. Poate americanii au considerat ca galezii sunt pe val si ca le e de ajuns un punct?

O a treia ipoteza tine de un fel de respect reciproc pe care cele 2 echipe l-au capatat una fata de cealalta pe durata partidei. Wales respecta SUA pentru prima repriza, iar SUA respecta/u Tara Galilor pentru revenirea. Cumva, cele 2 echipe si antrenorii lor considerau egalul ca fiind echitabil.

Puteti sa va ganditi voi la alta explicatie, eu chiar nu am.

Altfel, SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022 a fost PRIMUL egal de la acest mondial, insa nu a fost nicidecum cel mai slab meci. Dimpotriva: un meci darz, viu disputat, din care putem invata multe. E drept, privind per ansamblu, niciuna dintre echipe nu a parut una care sa merite calificarea in optimi. Din pacate, fie una dintre ele, fie Iranul se va califica mai departe. Si aceasta pare, cel putin in acest moment, o mare nedreptate (mai ales privind grupa G).

3 thoughts on “SUA – Tara Galilor 1-1 – Campionatul Mondial Qatar 2022

  1. Pingback: Qatar - Ecuador 0-2 - Campionatul Mondial Qatar 2022

  2. Pingback: Tara Galilor - Iran 0-2 - Campionatul Mondial Qatar 2022

  3. Pingback: Anglia - SUA 0-0 - Campionatul Mondial Qatar 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *