post

Corporatistul Razvan Burleanu din fruntea FRF

Corporatistul Razvan Burleanu se afla in fruntea FRF de 10 ani, din anul de gratie 2014, conducand Federatia Romana de Fotbal intocmai ca pe o … corporatie.

Daca va uitati la CV-ul sau, veti vedea ca studiat … stiinte politice! Stiu, veti avea impresia ca el e un bun politician, ca ar trebui sa intre in politica. Insa doar cei care NU AU AVUT TANGENTE cu stiintele politice pot afirma asta. De fapt, majoritatea absolventilor de stiinte politice ajung … corporatisti, caci politica este stiinta de a conduce societati, mai mici sau mai mari. Ma rog, un politolog ma va contrazice cu cine stie ce definitie. Care evident nu poate fi contrazisa.

Paranteza. Voi ignora studiile sale de securitate. Da, e de acolo, asa a ajuns el unde a ajuns. Daca va ajunge in politica, unde indirect a fost deja, tot de acolo i se va trage. Eu nu vorbesc cum a ajuns in fruntea FRF, ci cum conduce federatia. Paranteza inchisa.

Corporatistul Razvan Burleanu, caci de acum inainte asa ii voi spune, se comporta in absolut orice imprejurare ca un coporatist. Orice decizie este luata ca si cum ar fi in fruntea unei corporatii.

Corporatistul Razvan Burleanu nu se pricepe la fotbal, nu intelege fotbalul, asa cum un sef de corporatie nu se pricepe la masini, la calculatoare ori la ce produce compania. El MANAGERIAZA si VINDE, putand vinde absolut orice. Poti vinde paine, poti vinde mere, poti vinde calculatoare, poti vinde masini, poti vinde telefoane. Nu ai facut in viata ta paine, nu ai produs in viata ta telefoane, dar stii sa le vinzi.

Daca priviti deciziile corporatistului Razvan Burleanu din aceasta perspectiva, totul are sens. Dau 5 exemple:

  1. In momentul in care s-a luat decizia introducerii play-off-ului si play-out-ului si a injumatarii punctelor, corporatistul Razvan Burleanu nu s-a gandit nicio secunda la „fair-play”, la cat de corect este sa anulezi niste puncte obtinute pe teren. Strict statistic, acest sistem competitional produce mai mult suspans, aduce mai multi bani de la televiziuni. Deci e mai bun.
  2. Salariul selectionerului trebuie vazut tot din perspectiva corporatista. De ce sa dai 1 milion de euro unui selectioner cand poti gasi un selectioner cu 250 de mii de euro. Ce face in plus antrenorul de 1 milion de euro? Nu fac ACELASI LUCRU? Nu mai bine aduci un antrenor ieftin, caruia ii dai prima de obiectiv? Adica nu-i promiti DE LA TINE, ci-i promiti strict din ce produce.
  3. Uitati-va la ce selectioneri a instalat corporatistul Razvan Burleanu. Primul instalat a fost Anghel Iordanescu, care era ceea ce se cheama „solutia interna”. Intr-o corporatie, solutia interna este cea mai la indemana si cea mai utila pe termen scurt. Ulterior, tot ca un corporatist, a incercat o solutie externa, straina. Vazand ca nu merge, ca „intregul organism” respinge solutia, ca oamenii din fotbal exclud din start asemenea solutie, a exclus-o complet. Apoi TOTI selectionerii au fost tineri: Contra, Radoi, Eduard Iordanescu. Chiar si la U21 si mai jos s-a vazut aceeasi tendinta: antrenori tineri, moderni, cu imagine buna. Si neaparat care sa se imbrace elegant. Nu stiu daca ati observat, dar toti se imbraca la costum, sunt PREZENTABILI.
  4. Alegerea noului selectioner urmeaza tot principiile corporatiste. A ofertat cel mai dorit selectioner, pe Hagi. Il dorea presa, il doreau jucatorii (multi au trecut pe la Farul/Viitorul), il doreau ceilalti oameni de fotbal. Si-a dorit sa il refuze, dar nu si-a permis sa nu-l ia in considerare. Acum poate sa instaleze pe cine doreste.
  5. Discursul este intotdeauna de corporatist, atitudinea este intotdeauna de corporatist. Ascultati-l pe corporatistul Razvan Burleanu si comprati-i discursul cu al oricarui sef de banca ori de cine stie ce alta corporatie. Daca faceti abstractie de subiect, discursul este foarte-foarte asemanator.

Avand in vedere toate acestea, corporatistul Razvan Burleanu nu-l va dori niciodata pe banca nationalei pe Mircea Lucescu, la fel cum ii va exclude, chiar daca nu direct, radical, pe Ladislau Boloni, pe Dorinel Munteanu ori pe Mircea Rednic. Antrenori precum Mutu, Radoi, Chivu ori Reghecampf vor fi oricand pe lista unui manager precum Burleanu. Daca faceti un pas in spate si priviti imaginea de ansamblu, veti vedea ca ii sunt foarte-foarte asemanatori.

Nu spun ca acest stil de conducere este unul bun, este unul corect. Eu doar constat. Eu doar spun ca in fruntea federatiei il avem pe corporatistul Razvan Burleanu. Care Burleanu a venit dupa o conducere invechita, despotica. Vazute in contrast, administratia Burleanu pare, in comparatie cu administratia Mircea Sandu, o gura de aer proaspat. O modernizare. O upgradare. Evident, in alte tari avem in fruntea federatiilor fosti fotbalisti, oameni care inteleg fenomenul. Corporatistul Razvan Burleanu contrasteaza, pare din alta lumea. Spun de federatii, caci la cluburi sunt multi corporatisti care conduc. Cu Florentino Perez in frunte. Care insa, spre deosebire de Burleanu, are un mare avantaj: pare PASIONAT de fenomen. 

Nu stiu daca schimbarea corporatistului Razvan Burleanu ar fi benefica. Momentan avem o administratie coerenta. In locul sau ar putea veni cineva care, cel putin pe moment, ar putea aduce haos, ar putea da peste cap niste mecanisme care momentan pare ca functioneaza. De pilda, ar putea aduce un selectioner important, de 2 milioane de euro, care sa nu califice echipa. Care, cel putin pe hartie, ar contrasta flagrant cu selectionerul de cateva sute de mii de euro care a dus echipa in optimi la Euro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *