post

(Alti) 5 antrenori romani din strainatate

Cand vorbim despre antrenori romani din strainatate, primele 3 nume pe care le pronuntam sunt cele ale Lucestilor (tatal si fiul) si cel al lui Olaroiu. Nu le neg calitatile, este clar ca ei sunt varfurile. In ordinea Lucescu sr, Olaroiu, Lucescu jr. Care junior, apropo, vine tare din urma.

In categoria antrenori romani din strainatate intra si Sumudica, un antrenor spumos, simpatic, cu ceva rezultate. Din pacate, nu a avut pe mana vreo echipa cu pretentii, asa ca nu putem vorbi inca de trofee. In strainatate, zic.

Totusi, eu vreau sa scot in evidenta alti 5 antrenori romani din strainatate despre care se vorbeste mult prea putin. Nu zic ca ar trebui pusi selectioneri, spun doar ca ar trebui sa vorbim mai mult despre ei si CU ei. Sa ii luam pe rand:

Antrenori romani din strainatate – Adrian Ursea

A antrenat in Elvetia si Franta, a luat-o de jos, a fost secund, dar a prins si un final excelent de sezon la Nice. Acum este liber de contract si, din cate inteleg, fusese propus la Sepsi. Nu stiu de ce n-a fost instalat acolo, nu stiu nici ce impresar are, insa tind sa cred ca e un antrenor pe care ar trebui sa-l bagam mai des in seama.

Intai si intai presa, sa-l invite, sa-l intervieveze, apoi echipele de club. Poate s-ar potrivi in peisaj la FC U Craiova, la Sepsi, la CFR Cluj, la Rapid ori, habar n-am, prin B la U Cluj ori Petrolul. Sa nu mai zic de nationala de tineret, unde ar fi evident peste Bratu (un experiment ca multe altele).

Antrenori romani din strainatate – Daniel Isaila

Tocmai am vazut ca Marcel Puscas l-a propus in functia de selectioner. Nu stiu daca ar fi o alegere corecta, insa clar ar fi mai bun decat Mutu in acea functie. Si da, sunt complet de acord ca la tineret el a facut treaba, el a construit acea echipa. Radoi doar a luat caimacul. Cam ca discutia legata de Steaua 86, de munca lui Halagian vs munca lui Ienei. Pastrand proportiile, evident.

Acum este undeva pe la arabi, dar macar sa-l deranjam cu niste intrebari din cand in cand tot am putea. Zic.

Antrenori romani din strainatate – Cristi Chivu

Pentru cine nu stie, Cristi Chivu este antrenor la Inter U19, echipa cu care tocmai s-a calificat in primavara europeana. Este un antrenor care a preferat s-o ia de jos, care urca treptat. Poate candva i se va da sansa sa antreneze echipa mare. Si, evident, un antrenor care a facut si scoala, care se pregateste si teoretic, si practic.

Cand FC U Craiova l-a pus pe Mutu, de ce nu s-a gandit oare intai la Chivu? Chivu avea legatura cu orasul, cu echipa, mutarea avea mult mai mult sens. Iar Chivu mi s-a parut tot timpul o persoana echilibrata, corecta, un fotbalist cu creier si cu educatie.

Antrenori romani din strainatate – Zoltan Kadar

A antrenat in Elvetia, insa a fost mai mult secund. A reusit, insa, sa readuca pe Grasshoppers in prima liga, antrenand din postura de interimar in ultimele 2 etape. Este omul care a readus-o in prima liga si asa va ramane. Un vesnic secund, ar zice unii.

Dupa mine, insa, este un antrenor care a crescut intr-un fotbal corect, care isi cunoaste meseria si care ar trebui macar intrebat de sanatate la noi. Dupa mine, Dinamo ar fi putut sa-i dea o sansa. Intre el si Bonetti diferentele sunt uriase.

Antrenori romani din strainatate – Valeriu Tita

Actualmente selectioner al Siriei, Valeriu Tita a antrenoat o singura echipa in Romania, si anume FC Drobeta in 2009 (din 14 septembrie pana la 31 decembrie). Are ceva trofee acolo, este bine vazut. Insa in Romania nu are loc nici macar in liga a doua.

El a avut norocul sa si joace in zona araba, in Maroc. Deci imaginea buna pe care o are acolo se datoreaza si carierei de jucator.

Este nascut la Drobeta-Turnu Severin in anul 1966. Oare nici el nu e interesant pentru fotbalul nostru?

Nu a avut nici cariera de jucator a lui Balaci si nici performantele lui Olaroiu, dar zic ca o echipa macar de mijlocul clasamentului de la noi ar fi putut risca cu el. Iar la nivel de echipa nationala tot ar fi mai mult decat Radoi si Contra.

Evident, atunci cand vorbim de antrenori romani din strainatate trebuie sa ne referim si la antrenori mai cunoscuti, gen Galca sau Boloni. Insa de ei presa se ocupa, nu zic ca e rau, dimpotriva, sunt niste antrenori pe care trebuie sa-i urmarim. Dar si cei 5 de mai sus.

Daca aveti voi alte nume de antrenori romani din strainatate despre care nu se vorbeste prea mult, le astept cu drag in comentarii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *