Liverpool – Barcelona 4-0 este un meci in urma caruia multi oameni, ziaristi, pseudo-ziaristi ori simplu suporteri, fac exces de superlative. Este magnific, mirific, seara unica.

Liverpool – Barcelona 4-0 este analizat, in mass-media traditionala ori in cea noua, din strict doua perspective: cea a invingatorului, cum de a reusit Liverpool miracolul si de ce echipa aceasta este unica, respectiv cea a invinsului, cum de Barcelona a pierdut (DIN NOU) dupa ce a invins in tur.

Liverpool – Barcelona 4-0, insa, nu este un meci unic. Ma rog, fiecare om este unic in felul sau, fiecare eveniment, meci de fotbal ori cine stie ce alt eveniment, este unic in felul sau.

Liverpool – Barcelona 4-0 trebuie privit, deci, intr-un context mai larg. Trebuie vazuta imaginea de ansamblu, big picture, cum ar zice englezii, caci despre ei este vorba aici. Dar nu DOAR despre ei.

https://youtu.be/IGX4v0UxXjA

Hai s-o luam altfel: pana la Liverpool – Barcelona 4-0 au mai fost Roma – Barcelona 3-0 (anul trecut) si Barcelona – PSG 6-1 (acum 2 ani). In trecutul ceva mai indepartat, am avut o Liverpool care a intors scorul in timpul meciului, in finala de la Istanbul (3-3 dupa 120 de minute, in 2005), ca sa nu mai zic de celebra finala din 1999, Manchester United – Bayern 2-1, cu 2 goluri in prelungirile partidei.

https://youtu.be/TxDgwmtrB-I

In acest sezon, remontada a facut si Ajax contra Realului, a facut si Juventus contra lui Atletico, chiar daca revenirile lor au trecut in plan secund.

https://youtu.be/inL_IzAyYy4

Niste come-back-uri, remontade, mai putin celebre s-au mai intalnit. La noi Dinamo a pierdut cu Foresta 5-4 dupa ce a condus 4-0, insa tot Dinamo a facut celebrul Miracol de la Liberec. E drept, acestea sunt mai de uz intern, nu stie nimeni prin Franta, Anglia sau Spania despre cele 2 rezultate.

Despre Liverpool – Barcelona 4-0 stie, insa, toata planeta.

Si pentru ca ziceam ca vreau sa privesc imaginea de ansamblu, vreau sa va ganditi la urmatorul lucru. Va voi da exemple din literatura, spunand modalitatea prin care EU vad anumite carti.

Asadar, exista carti de proza scurta. Am citit cateva, am zis ca ma voi concentra mai mult pe acest gen. De fiecare data, insa, cand citesc o astfel de carte caut elementul comun, numitorul comun, ca sa ma exprim matematic. 6 povestiri, chiar daca eminamente diferite, au ele ceva comun. La unele elementul comun este evident (cum este in cazul cartii 6 povesti cu draci), la altele nu e deloc cert ce au ele in comun. Dar chiar si la cele unde elementul comun este clar, eu incerc sa mai caut asemanari. Da, toate sunt povesti cu draci, dar ce au in comun dracii din cele 6 povestiri?

Privind astfel lucrurile, am incercat sa vad ce au in comun aceste reveniri, aceste remontade. Am incercat, deci, sa aflu de ce acestea par mai dese in ultima vreme. Caci statistic este adevarat: remontada nu mai este un miracol, ci este ceva la ordinea zilei. As tinde sa spun chiar ca la pariuri remontada ar trebui sa aiba cota mai mica decat nerevenirea echipei invinse in tur.

Ce anume s-a schimbat? Cum de revenirile acestea, plot-twist-urile, ca sa folosesc un termen cinematografic, au devenit atat de intalnite?

Ca sa raspund la intrebare, trebuie sa va marturisesc o discutie pe care am avut-o cu un amic pasionat de tenis. Eu nu ma pricep la tenis, nu ma pasioneaza, chiar daca pot recunoaste ca ma bucura unele rezultate. Am o fibra nationalista in mine, drept urmare ma bucura orice rezultat pozitiv al Romaniei. Al nostru, ca echipa, nu al sportivilor nostri, individual. Simona Halep, cand joaca la US Open, joaca pentru ea, nu pentru Romania.

Discutia despre tenis avusese doua puncte esentiale: ideea de statistica, de ce poti fi lider fara sa castigi turnee, si modul de desfasurare a meciurilor. Las discutia despre statistica deoparte, caci este exclusiv legata de tenis, si voi vorbi despre modul de desfasurare a unui meci. Eu, unul, nu pricepeam cum de putem intalni un 6-2 pentru X in setul 1 si apoi un 6-1 in setul 2 pentru adversara ei. Cum se metamorfozeaza o jucatoare de la un set la altul, cum de aceste scoruri sunt atat de intalnite?

Acel amic, cunoscator al tenisului, pe care-l si practica, mi-a zis ca totul este psihologie. Ca jucatorii sunt setati mental astfel: daca ai 3-0 in primul set, e aproape clar ca e setul tau. Adversarul nu va forta, va incerca doar sa-ti ia 1-2 game-uri. In setul 2 tu te relaxezi, nu poti juca la aceeasi intensitate tot meciul, asa ca te trezesti brusc tu cu 0-3. Drept urmare, accepti ca este setul adversarului, urmand a te concentra in setul 3. Iar acolo, in setul 3, setul decisiv, este discutabil care dintre competitori este avantajat: cel care a castigat setul 1, care e mai odihnit un pic, sau cel care e pe val, care are moralul mai bun?

Caci ideea este fix legata de moral. Acel amic fix asta-mi zicea, asta observa: la tenis, spre deosebire de fotbal, nu este sanctionata fiecare eroare. Poti gresi 5 game-uri la rand si tot sa castigi. Poti avea un set mizerabil, neinsemnand ca esti mult mai slab decat adversarul.

Daca jucatorii de tenis ar fi educati, setati mental (cuvantul englezesc mind-set imi suna oribil), sa renunte dupa un 6-0 in setul 1, am avea un cu totul alt tenis. Mai plictisitor probabil. Ei, insa, sunt educati sa stie cand sa forteze si cand sa nu. Sa stie ca stau mai bine fizic decat adversarul ori, dimpotriva, ca adversarul i-ar putea invinge prin conditia fizica.

Nu cumva la fotbal fix asta s-a intamplat? Nu cumva, pana acum cativa ani, ca-s 5, ca-s 10, ca-s 20, chiar nu stiu, un scor de 3-0 te darama, te demoraliza iremediabil? Nu cumva multitudinea de exemple din jurul tau, meciuri la care ai asistat ca spectator, pe care le-ai vazut ca telespectator ori la care ai luat parte in mod direct, influenteaza toti factorii implicati? Jucatorii cred si sunt convinsi ca se poate, spectatorii cred ca se poate (imaginati-va Liverpool jucand cu stadionul gol, pentru ca spectatorii nu cred in revenire; acelasi lucru legat de Barcelona ori Roma), antrenorii cred ca se poate, conducatorii cred ca se poate. In plus, avand in vedere desele transferuri dintre echipele mari, exista jucatorii care chiar au fost pe teren la astfel de remontade: portarul lui Liverpool de aseara, Alisson, a fost si in poarta Romei cu 1 an in urma. Si, in sens invers, daca pana acum 20 de ani stiai ca nimeni nu a pierdut, nici adversarul nu avea teama. Pur si simplu nu credeau ca se poate, drept urmare nu le era teama.

https://youtu.be/57qP9Cry62E

La Liverpool – Barcelona 4-0 de aseara am vazut o echipa Liverpool absolut convinsa ca poate intoarce scorul, respectiv o echipa Barcelona absolut speriata ca ar putea pati asta. In fond, Barcelona a fost implicata in ultimii 2 ani in doua astfel de meciuri: intai au intors ei scorul cu PSG, apoi au fost invinsi de Roma.

Ceea ce spuneam acum 1 an, cu un iz usor biblic, religios, Cine a ridicat Remontada de Remontada va pieri, este cat se poate de adevarat. Nu pentru ca asa scrie-n Biblie, ci pentru ca arati ca se poate. Barcelona, prin exemplul propriu, a aratat ca se poate, fiind ulterior invinsa de catre elevii sai. Elevul care-si invinge profesorul, ce pilda educationala frumoasa.

Putem vorbi si de blesteme, de MODUL in care Barcelona a eliminat pe francezii de la PSG acum 2 ani? Putem vorbi si de blestemul zilei de 7 mai? Putem, si probabil ar trebui sa fie subiectul unui alt articol.

Putem enumera si greselile grave ale Barcelonei, atat ale jucatorilor de pe teren, cat si ale celor care conduc, tehnic si administrativ, echipa. E clar ca o echipa care pierde 2 ani la rand calificarea astfel are mari probleme. Si este la fel de clar ca Academia Barcelonei nu mai produce asa cum o facea acum 15 ani.

Putem enumera si lucrurile evident bune pe care le-a facut Liverpool, pe care le-a facut antrenorul ei. Echipa invingatoare, ca-ntotdeauna, are merite incontestabile. Invingatorul ia tot, asa gandesc britanicii si-n politica, si-n viata.

Cu toate astea, eu zic sa nu excludem din start acest factor: faptul ca din punct de vedere psihologic remontada este mult mai posibila. Iar daca in viitor va fi scoasa si regula golului in deplasare, revenirile vor fi chiar si mai multe.

Despre arbitraj nu spun nimic, Liverpool – Barcelona 4-0 nu l-a avut pe arbitru in prim plan. Precizez, insa, un alt aspect, un factor extrem de interesant: de cand s-a introdus VAR, arbitrii au picat in plan secund. Chiar daca turcul de aseara vrea sa fie personaj principal, aseara nu a avut faze grele, chiar daca unele decizii de-ale sale au fost de-a dreptul hilare. In sens invers, insa, privind retrospectiv, daca exista VAR la Barcelona – PSG poate ca francezii nu ar fi pierdut calificarea si, drept consecinta, poate nu am fi avut acum aceste multe reveniri. Deci, ca sa zic asa, VAR-ul a venit cand trebuie.

Subiectiv vorbind, Liverpool – Barcelona 4-0 a fost un meci extrem de placut de privit. Am fost surprins sa vad multi fani ai Barcelonei care s-au bucurat pentru Liverpool. Nu fani catalani, de acolo, ci fani de la noi, care tin cu Barcelona mai putin patimas, putand accepta cand echipa lor a meritat sa piarda. In plus, glumele de dupa, in frunte cu cea de la cover (poza luata de pe grupul Autobaza), au fost de-a dreptul delicioase.

ps: Dupa Liverpool – Barcelona 4-0 imi plac diversele exericitii de imaginatie. Unul dintre ele suna cam asa: oare Mourinho va pierde vreodata returul dupa ce a batut in tur la minimum 3 goluri diferenta? Ca sa glumesc putin, spun doar atat: nu se va intampla asta niciodata pentru ca Mourinho nu va castiga niciodata meciul tur la minimum 3 goluri diferenta! 🙂